Cărţile turistice scrise în limba română despre Ungaria
sau despre capitala ţării, Budapesta, nu pomenesc nicio iotă despre faptul că
aici ar trăi sau ar fi trăit vreodată români. Turistul român se plimbă prin
Budapesta la fel ca în orice capitală din lume, acele două-trei plăci (cu fosta
redacţie a revistei Familia sau care amintesc de Emanuil Gojdu sau Iuliu
Todorescu) care amintesc de trecutul românilor în capitala Ungariei le pot găsi
doar din întâmplare. Nici în provincie situaţia nu este mult mai bună. La Jula,
singurul nostru noroc este că turistul român care, de obicei, vine aici să-şi
trateze bolile reumatice la Băile Cetăţii, nu are cum să nu treacă pe lângă
Catedrala Ortodoxă Română, deoarece aceasta se află în imediata vecinătate a
ştrandului, a castelului şi a cetăţii, principalele puncte de atracţie ale
oraşului. În rest, şi aici, prea puţine pliante în limba română fac referire la
prezenţa românilor în oraş sau la bogata lor istorie.
De fapt, de ce am avea
pretenţia ca să fim introduşi în ghidurile sau cărţile turistice ungureşti când
noi nu mişcăm un deget să schimbăm această situaţie? Şi de ce am vrea ca
turistul român (sau de orice altă naţionalitate) să ştie despre noi şi despre
trecutul nostru, dacă în cele mai multe cazuri nici noi nu prea ni-l cunoaştem?
Probabil aceste întrebări i-au chinuit şi pe acei reprezentanţi ai
naţionalităţii germane din Ungaria, care s-au apucat să repare aceste lipsuri
şi şi-au creat (deocamdată în două localităţi dar urmează şi altele) propriile
lor trasee educaţionale de naţionalitate.
Ce sunt aceste trasee educaţionale? Prin metode moderne,
cu jocuri interactive, prin tot felul de table şi inscripţii, trecătorul poate
afla nu doar istoria locului, dar şi poveşti despre oamenii de seamă ai acelei
comunităţi, despre valorile culturale, etnografice, curiozităţile specifice ale
locului. De exemplu, în satul Pilisszentiván
(cu 4000 de locuitori), de
lângă Budapesta, doritorii pot face cunoştinţă cu trecutul şi prezentul naţionalităţii
germane din această localitate prin povestea unei familii imaginare. Traseul
cuprinde şapte staţii cu plăci şi jocuri interactive, care dezvăluie trecutul
nemţilor în mod atractiv. Proiectul bilingv (în limbile germană şi maghiară) a
fost realizat în colaborare de către organizaţiile şi instituţiile nemţeşti
locale, cu coordonarea Autoguvernării pe Ţară a Germanilor din Ungaria (Landesselbstverwaltung
der Ungarndeutschen, LdU) şi
cu… finanţare de la Ministerul de Interne al Germaniei. LdU a preluat aceste
idei de la trasee asemănătoare din Germania, şi le-a cuprins în planul de lucru
pe anii 2010–2016. „Prin aceste trasee educaţionale germane dorim să
conştientizăm pentru toată lumea că fiecare localitate unde trăiesc germani în
Ungaria au o identitate, o specificitate proprie, pe care nu e bine s-o
neglijăm”, a spus preşedintele LdU la inaugurarea primului traseu, unde a
vorbit şi despre strategia până în anul 2020 a reprezentanţei pe ţară a
nemţilor referitoare la moştenirea culturală a acestei naţionalităţi din
Ungaria. Succesul primelor trasee educaţionale i-a încurajat pe nemţi să-şi
creeze un sistem de trasee germane care va împânzi toată Ungaria. Şi, după cum
ştim, nemţii nu doar vorbesc ci se şi ţin de cuvânt.
Deci, exemplu de urmat există. Roata nu mai trebuie
inventată. Nu trebuie să fim nici mai deştepţi dar nici mai proşti decât alţii.
Am evidenţiat strategia nemţilor şi pentru că eu personal particip de peste 20
de ani la şedinţele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria şi ale altor
organizaţii româneşti, dar niciodată de la nimeni nu am auzit că ar avea
planuri concrete pentru mai mulţi ani. Traseele educaţionale româneşti ar vorbi
despre noi nu doar trecătorilor români sau maghiari, ci i-ar învăţa şi pe
copiii noştri despre strămoşii lor, despre valorile noastre culturale. Numai
aşa vom putea avea viitor.
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu