Ulterior de multe ori mi-am dat seama ce bine am făcut când am ascultat sfatul unei prietene. Acum doi ani, mutându-ne în casă nouă într-o zonă necunoscută până atunci a oraşului, prietena mea m-a sfătuit ca la câteva săptămâni după ce ne-am acomodat şi ne-am prezentat la vecini să facem o mică petrecere, acasă la noi, unde pe lângă prieteni să invităm neapărat şi vecinii. Aşa am făcut. Şi ce bine am făcut! Am câştigat nu doar prieteni noi, dar şi linişte, înţelegere, toleranţă, pace în jurul nostru. Multe proverbe ne învaţă despre importanţa relaţiei bune cu vecinii. Cele mai multe astfel de proverbe vin, poate nu întâmplător, din culturile arabe: „Nu te certa cu vecinul cu care te întâlneşti în fiecare dimineaţă”; „Mai bine să te ai de rău cu o rudă din depărtare decât cu vecinul tău”; „Mai bine să te cerţi cu socrii decât cu vecinii”; „Nu-ţi cumpăra casă, cumpără-ţi un vecin” sau cum zicea califul Abu Bakr: „Nu-ţi insulta vecinul deoarece el rămâne mereu lângă tine, în timp ce ceilalţi oameni se mută şi se duc.”
Relaţia de bună vecinătate dintre state este la fel de importantă ca şi cea dintre oameni, dacă nu şi mai importantă. Dacă doi oameni vecini se ceartă şi ajung eventual nici să nu-şi mai vorbească nu este o tragedie mondială, până când în cazul ţărilor aceste neînţelegeri pot provoca conflicte foarte serioase, griji şi nelinişti în toată zona. Nu voi intra în subiectul conflictului sângeros din Balcani în urma căruia au murit mii de oameni, s-au rupt mii de familii, s-au destrămat pe veci vechi prietenii. Şi nu voi dezbate nici neînţelegerile ruso-ucrainiene. Mă priveşte mult mai mult situaţia relaţiei româno-maghiare. Iar această relaţie de (bună) vecinătate este afectată de câţiva ani, aproape în fiecare vară, de câte o bombiţă estivală. Când am crede că politicienii sunt plecaţi cu toţii în vacanţă iar guvernele şi-au luat concediu (cât este de meritat să decidă singure), presa ne serveşte aproape în fiecare zi câte un subiect fierbinte în relaţia româno-maghiară: ba că ungurii vor să iasă din coaliţia guvernamentală de la Bucureşti pentru că sunt supăraţi foc că nimeni nu le-a cerut şi părerea lor, ba că românii nu permit deschiderea a două noi consulate ungureşti (pe lângă cele două deja existente) pe teritoriul României, ba că preşedintele Parlamentului maghiar a îndemnat din nou ungurii din Ardeal la autonomie şi separatism ş.a.m.d. În timp ce la nivel cetăţenesc, în domeniul economic sau cultural, în legăturile dintre oraşe şi sate de pe o parte şi alta a graniţei româno-maghiare se creează tot mai multe fire de prietenie şi parteneriate durabile, se pare că numai politicienii nu cunosc lecţia despre respectarea vecinului.
România şi Ungaria au fost şi vor fi întotdeauna două ţări vecine. E un lucru frumos că ungurii se mândresc cu foarte bunele lor legături cu polonezii sau cu chinezii, la fel românii se bucură de prietenia cu francezii sau americanii, numai că vecinii lor vor fi întotdeauna ungurii. America nu se va muta niciodată pe cele două maluri ale Dunării! Precum nici China.
Integrarea ţărilor noastre în Uniunea Europeană a adus mai multe lucruri bune, decât rele. Ne-a învăţat, printre altele, că vecinul poate să-ţi fie cel mai bun prieten, cel mai bun partener în realizările de viitor. Dar în relaţia de bună vecinătate a două ţări nicidecum nu are ce căuta pretenţiile, aroganţa, sfada. Părintele Nicolae Steinhardt ne-a lăsat o povaţă şi în privinţa asta: „Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.”
Eva Şimon
Comentarii
Trimiteți un comentariu