România – cu un nou brand turistic

Între 1–4 martie, Centrul de Târguri şi Expoziţii Hungexpo din Budapesta a găzduit cel de-al 35-lea Târg Internaţional de Turism, cu participarea a 465 de expozanţi din 22 de ţări, invitatul de onoare al ediţiei fiind Polonia.
De doi ani, piaţa din Ungaria este gestionată de Biroul de Turism al României la Viena. Anul acesta, România a fost prezentă cu un stand mai mare, de 180 m2, având în vedere că piaţa din Ungaria este o piaţă importantă şi că există un interes major faţă de destinaţia România. Oferta a inclus tot ce are România mai frumos. Vizitatorii s-au interesat de litoral, de Delta Dunării, de mănăstiri, dincolo de tradiţionalul Ardeal, care este foarte bine cunoscut şi căutat pe piaţa din Ungaria.
După cum declară Simion Giurca, directorul Biroului de Turism al României la Viena, se constată un interes foarte mare pentru celelalte zone din jurul Ardealului. „Conducerea Hungexpo a fost foarte înţelegătoare anul acesta faţă de România. Am reuşit să aducem standul României mai spre centrul pavilionului expoziţional, în vecinătatea Austriei, o destinaţie foarte puternică pe piaţa maghiară, lângă unul din cei mai puternici tour operatori – Neckermann, şi lângă oraşul Győr, un oraş important în Ungaria. De asemenea, şi Polonia – invitata de onoare a Târgului – este în vecinătatea standului României”, a declarat directorul Simion Giurca. „Noutatea cu care am ieşit în acest an pe piaţă este redată cu noul brand turistic al României. Este vorba de mai multe oferte naturale, de o Românie care-ţi oferă ceva autentic, o cultură deosebită, care pe alocuri este rezultatul convieţuirii dintre români, saşi şi alte minorităţi, alături de minoritatea maghiară, pe teritoriu românesc. Am venit anul acesta puţin mai bine pregătiţi decât în anul trecut. Am reuşit să aducem trei broşuri tipărite în limba maghiară, una pe teme de cultură, una pe natură şi cealaltă pe oraşe, dovadă că vrem şi pe turismul de oraş să atragem mai mulţi turişti din Ungaria, dar şi în spaţiul natural al României, de la zonele montane ale Carpaţilor, începând din nordul ţării până la Dunăre, Dunărea ca piaţă de croazieră şi Delta Dunării ca o rezervaţie mondială unicat, despre care turiştii din Ungaria au informaţii şi vor chiar să o viziteze”, a mai spus directorul Simion Giurca. De menţionat că prin prezenţa multor firme şi pensiuni din zona întregii Transilvanii, România a avut o puternică prezenţă şi în domeniul turismului rural.
I.K.


Comentarii