ISUS SALVATORUL: Conferinţa Comunităţii Penticostale Europene, la Budapesta

În zilele de 8–10 martie a avut loc întâlnirea anuală a Comunităţii Penticostale Europene (CPE), gazdele fiind pentru prima dată credincioşii penticostali din Ungaria. La conferinţa de la Budapesta au participat conducătorii şi delegaţii cultelor penticostale din ţările europene.

Printre cei 80 de pastori, alături de preşedintele Cultului Penticostal din Ungaria, Pataky Albert, s-a aflat şi pastorul Bisericii Penticostale nr. 1 din Micherechi, Durkó Albert, membru al Comisiei Sociale în cadrul CPE. În cadrul întâlnirii, pastorii au avut părtăşie comună, L-au lăudat pe Dumnezeu împreună şi au dezbătut problemele actuale ale comunităţii.
Subiectul principal al conferinţei a fost „Influenţa”. În prelegeri s-a accentuat că, fiind conduşi de Dumnezeu, creştinii trebuie să aibă influenţă asupra societăţii prin misiune, prezenţă şi acţiune politică, acţiuni sociale şi prin mass-media. Prelegerile au fost susţinute de conferenţiari de renume: Ingolf Ellßel (Germania), preşedintele CPE, Riku Turunen, şef de misiune din Austria, Sari Essayah (Finlanda), deputat parlamentar UE, Wolfgang Grefe (Germania), om de afaceri în misiuni sociale, David Wessler (Germania), cofondator al programelor Media Vision şi Bibel TV. La rândul său, pastorul Pataky Albert a prezentat mişcarea penticostală din Ungaria şi acţiunile sociale ale cultului întru ajutorarea celor în nevoi.


Printre participanţii europeni s-au aflat şi lucrători din România. Preşedintele Centrului Creştin din Bucureşti, dr. Ioan Ceuţă, a ajuns la Budapesta împreună cu soţia lui şi alţi colegi, unde a făcut cunoştinţă cu fraţii maghiari, punând cu aceştia bazele unei colaborări istorice româno-maghiare.
– Am participat la CPE în 1990 pentru prima dată. Importanţa acestor întâlniri este de a se cunoaşte fraţii şi, în special, liderii, pentru că la întâlnirile din martie participă doar liderii din mişcările religioase şi pot să afle ce se întâmple în alte mişcări religioase asemănătoare. În cadrul acestei întâlniri am avut ocazia să mă întâlnesc cu preşedintele Pataky Albert şi cu şeful Misiunii Naţionale pentru Ţigani, Durkó Albert, şi i-am invitat la Bucureşti pentru toamnă. Noi am dori ca românii să cunoască istoria Bisericii Penticostale din Ungaria şi, de asemenea, vrem să dezvoltăm lucrarea cu rromii. În sudul României, sute de biserici sunt formate doar din rromi şi chiar şi în bisericile românilor sunt foarte mulţi rromi. Am dori să învăţăm în România din experienţa fraţilor din Ungaria. Cred că vom reuşi să dezvoltăm o relaţie de lucru, un parteneriat, pentru mulţi ani de zile.
– Cu ce fel de impresii vă întoarceţi acasă?
Plec acasă încântat. Ceea ce mi-a plăcut a fost tema întâlnirii: „Influenţa”. Noi, penticostalii avem nevoie să influenţăm. S-au discutat câteva domenii ale influenţei: influenţa prin evanghelizare, influenţa prin lucrarea socială, influenţa prin politică, influenţa prin mass-media. Mi-a plăcut mult focalizarea pe influenţă, iar noi ar trebui să influenţăm lumea din jurul nostru.
R.P.

Comentarii