Din vecini - Despre graiul curticenilor (partea a III-a)

Există în graiul curticean două cuvinte care în timp au devenit formule de înjurătură sau blestem: betyeşig, frast, nyovoie, toate trei prezente în maghiară sub forma betegség = boală, frászt = gârci, nyavaja = epilepsie. Ambele le întâlnim sub forme precum „mânci-tye betyeşigu’ / frastu’ / nyovoia; îi cu betyeşig / frast / nyovoie. Dar există şi forme de binecuvântare precum alduiască-tye Dumnyezo (din magh. áldani = a binecuvânta). Un cuvânt odată preluat din limba vecinului poate chiar să îşi schimbe total nu numai sensul ci chiar şi… sexul, atât la animale cât şi la oameni. Iată cum din maghiarul bika (s.m., taur) în graiul curticenilor devine un substantiv feminin: o bică, două bici. Însă cel mai frapant este cazul numelui de botez Iulia, pe care din vechime curticenii l-au adoptat printr-o formă de masculin fiind de fapt corespondentul în maghiară a numelui Iuliu = Gyula. Acest „nume mic” la femeile din Curtici este prezent şi azi cu formele de alintare Gyulică sau Gyuliţă. În Ungaria, deci, nană Gyulă ar trebui să fie de fapt… bărbat.

Cu totul interesant este însă prezenţa unor cuvinte în grai preluate din limba sârbă. Uneori ele pot fi confundate cu unele cuvinte existente şi în maghiară sau chiar germană având un sens identic. Iată cum lopta (minge) este pronunţat identic în sârbă şi uşor diferit în maghiară (labda) sau gost (oaspete, musafir) identic în sârbă (gost = oaspete) şi uşor diferit în germană (Gast). Unele substantive precum gost au format grupuri de cuvinte în expresiile a merge „pă goştyie” (a merge în vizită), a se „goştyi” (a fi în vizită) ş.a.m.d. Deşi cuvântul lebenyiţă (pepene) este mult mai răspândit decât spaţiul restrâns al graiului curticean, el se înscrie în categoria aceloraşi cuvinte sârbeşti din prima jumătate a secolului al 18-lea când şi în zona Curticiului sau poate chiar în Curtici au locuit grăniceri sârbi. O expresie aproape dispărută azi este istină cu sensul de „este adevărat”, „aşa este”, având acelaşi sens în limba sârbă. Dacă în ziua de azi istină mai poate fi auzit, cuvântul căfană (în sârbă: cafenea) folosit cu multe decenii în urmă a dispărut practic din graiul curticenilor. El însemna restaurant, cantină sau cafenea. Ceea ce a mai rămas din familia sa este cuvântul cafă adică cafea, cu derivat pentru culoarea maro: cacafa. Dar graiul curticean fiind un grai arhaic păstrează şi cuvinte de origine latină din perioada de formare a limbii române precum curechi = varză (din lat. coliculus) sau cuscru;-ă (din lat. consocrum) sau termenul pentru braţ, brâncă (din lat. branca). Una dintre cele mai folosite formule de salut pe uliţele Curticiului a fost cea de tatyebună, de fapt o variantă prescurtată a formulei „sănătate bună” pe care o mai auzim şi azi, mai ales la cei mai în vârstă.

În continuare aş dori să prezint unele toponime şi expresii derivate din omonime, care amintesc de foştii proprietari latifundiari din zona Curticiului, unii dintre ei având moşii şi pământuri şi pe teritoriul Ungariei de azi. Ceva cu totul specific Curticiului şi zonelor învecinate este perpetuarea unor expresii sau toponime derivate din omonime. La est de Curtici avem pădurea Tocaci (Takács: numele unui moşier ungur şi dar şi meserie, adică ţesătorul); Cutoşul (Kutas: în magh. locul cu fântână) etc. Se mai păstrează şi numele unor proprietari latifundiari precum Hámori, în expresia mânci-tye hamori, ca şi cum acest Hámori ar fi fost un fel de bau-bau.

Iată aşadar doar câteva din aspectele legate de graiul curticenilor, care nu a fost îndeaproape cercetat niciodată, spre deosebire de graiul românilor din Ungaria, de la Chitighaz, Bătania, Jula sau alte localităţi cu populaţie românească de la zona de frontieră unde întâlnim adesea cuvinte identice ale graiului local cu cele de la Curtici, nemaivorbind de legăturile strânse până la 1920 între curticeni şi chitighăzeni. Specificul Curticiului a fost tocmai poziţionarea sa la marginea spaţiului lingvistic românesc şi contactul cu un alt spaţiu lingvistic, cel unguresc. Numeroasele împrumuturi din limba vecinilor arată caracterul deschis al limbii române şi al vorbitorilor ei şi că în vechime mulţi curticeni au fost bilingvi sau chiar trilingvi. Aşa cum obiectele vechi îşi au locul lor într-un muzeu, aşa ar trebui să păstrăm într-un glosar, chiar dacă nu le mai folosim, şi aceste cuvinte din grai care au mai supravieţuit până la noi ca o moştenire a străbunicilor noştri.

dr. Petru Weber