Familiile julane s-au distrat împreună la grădiniţa românească

La câteva zile după serbarea de adio a preşcolarilor români din Jula, Grădiniţa din Oraşul Mare Românesc a mai organizat o întâlnire pentru copii şi părinţi. În pragul vacanţei de vară, cei mici şi cei mari au fost invitaţi la Ziua Familiei din 2 iunie.
Cu această ocazie, copii, părinţi, educatoare şi doici şi-au petrecut împreună şi au luat parte la fel de fel de activităţi distractive. Au fost organizate gimnastică pe ritm de muzică şi întreceri, la care şi-au măsurat iscusinţa părinţi şi copiii grupelor „Ursuleţul”, „Veveriţa”, „Buburuza” şi „Fluturaşul”.
La Ziua Familiilor, participanţii au fost serviţi cu mici şi cabanoşi, prăjiţi la faţa locului de doicile grădiniţei, oferind şi prin aceasta familiilor posibilitatea de a petrece câteva ore vesele împreună.
R.P.


Comentarii