Aparatură nouă la şcoala generală din Micherechi

După cum am mai informat, primăria din Micherechi a câştigat recent un proiect european pentru infrastructură în domeniul informaticii. Proiectul dispune de 9 milioane de forinţi din care se va cumpăra aparatură nouă şi table interactive la şcoala generală din localitate. Prin concursul publicat de Agenţia Naţională de Dezvoltare, Micherechiul a câştigat un proiect TIOP–1.1.1 în valoare de 9.083.610 de forinţi. În cursul zilelor de 23–24 iunie, la şcoala din Micherechi au fost achiziţionate 17 calculatoare, 5 table interactive, 5 proiectoare, 5 laptop-uri, pachete SNI pentru persoane cu handicap cu notebook, claviatură, scaun special şi alte aparaturi pentru informatică. Festivitatea de finalizare a proiectului va avea loc pe 30 iunie, cu începere de la ora 10.00, la şcoala generală.
A.C.

Comentarii